Wednesday, November 9, 2011

Promovare contestata. Procurorul DNA Popovici, acuzat de favorizarea infractorilor

In timp ce magistratii tulceni au salutat promovarea procurorului Gheorghe Popovici de la Parchetul Tribunalului Tulcea la DNA, un justitiabil il acuza pe respectivul procuror de favorizarea infractorilor. Gheorghe Larie il acuza pe procurorul Popovic de blocarea anchetei penale in cazul mortii fiu... lui sau, Mircea Larie, si a prietenului acestuia Ion Grigorov, in urma cu patru ani, pe canalul Dunavat, ca urmare a unui conflict pe care cei doi tineri l-au avut cu un grup de braconieri din Murighiol.
Intr-o sesizare facuta la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Gheorghe Larie descrie, cu lux de amanunte, cum ar fi contribuit proaspatul procuror DNA Gheorghe Popovici la blocarea anchetei in cazul dublului omor din Delta Dunarii. Tatal victimei sustine ca "procurorul a blocat din start ancheta deturnand-o pe o pista falsa
zadarnicind astfel timp de patru ani aflarea adevarului in privinta dublului omor produs pe canalul Dunavat". CSM nu se implica
"Am solicitat CSM sa sesizeze inspectia judiciara pentru a-i cerceta disciplinar pe procurorii din Tulcea, Constanta si Bucuresti care blocheaza de peste patru ani aflarea
adevarului in cazul dublului omor, una din victime fiind fiul meu Mircea Larie. Pe procurorul Popovici il acuz ca, in calitatea sa de procuror criminalist, desi a fost sesizat de comiterea dublului omor, in iulie 2007, nu s-a deplasat la fata locului pe canalul Dunavat atunci cand au fost descoperite cadavrele pentru a prelua ancheta penala, cum prevede legea. In loc sa efectueze ancheta, procurorul a acceptat punctul de vedere al fostului sef al Inspectoratului Judetean de Politie Tulcea, Paul Machedon, care a decis, peste capul politistilor judiciari din subordine investiti cu acest caz, sa nu se faca cercetari criminalistice la fata locului pentru ca ar fi fost accident naval. Probele depuse impreuna cu sesizarea care justifica acuzatiile pe care le aduc procurorului nu au fost luate in seama de CSM. S-a refuzat declansarea cerctarii disciplinare in cazul procurorului Popovici si a colegilor sai din Tulcea si Constanta care au i-au favorizat pe Mihai Andrei si Grigore Lucian desi exista probe concludente ca
acestia ar fi produs dublul omor de la Dunavat. CSM ne-a raspuns ca nu se poate amesteca in solutionarea cazului iar sesizarea ar trebui sa o facem la instanta de judecata. Nu am solicitat implicarea in solutionarea dosarului, ci pedepsirea disciplinara a procurorilor care refuza sa administreze probe in dosar. Se omite faptul ca dosarul dublului omor nu poate ajunge la instanta pentru a fi judecat pentru ca procurorii refuza sa-l finalizeze", spune Gheorghe Larie. Rudele celor doi tineri Larie si Grigorov, fosti scafandri ai marinei militare, decedati in circumstante neelucidate, au reusit totusi sa anuleze trei decizii ale procurorilor de neincepere a urmarii penale impotriva lui Mihai Andrei si a lui Grigore Lucian despre care spun ca au probe ca i-ar fi omorat. De asemenea, un procuror de la Parchetul Judecatoriei Tulcea a dispus deshumarea cadavrelor, iar expertiza medico-legala efectuata de Institutul Mina Minovici a anulat concluziile legistului tulcean care stabilise ca decesul celor doi tineri s-ar fi fost produs din cauza unui accident naval. Concluziile medicilor legisti si ale expertilor tehnici care au infirmat ca moartea lui Mircea Larie si a lui Ion Grigorov s-ar fi produs din cauza unui accident naval au determinat o ordonanta de infirmare a solutiilor de neincepere a urmaririi penale impotriva braconierilor din Murighiol, semnata de prim-procurorul Iuliana Olteanu. Prin aceeasi ordonanta, procurorul Gheorghe Popovici a fost investit sa reia, in 2010, de la capat, cercetarile penale in acest dosar. Popovici, despre care Gheorghe Larie sustine ca l-ar fi sesizat imediat dupa producerea evenimentelor tragice de la Dunavat asupra probelor pe care le detinea impotriva presupusilor autori ai dublului omor, si-a declinat imediat competenta in acest dosar. Astfel dosarul a fost preluat spre cercetare, la solicitarea procurorului Popovici, de Parchetul General al Inaltei Curti de Casatie si Justitie unde treneaza cercetarile de aproape un an.
Larie mai spune ca "promovarea procurorului Gheorghe Popovici la DNA s-a produs conform proverbului ca lupul este pus paznic la oi. Surprinzator este ca CSM nu a luat in considerare sesizarile si probele pe care le-am depus privind impiedicarea aplicarii procedurilor penale in cazul unui dublu omor de catre un procuror criminalist dar, drept recompensa, il promoveaza pe respectivul procuror la DNA investindu-l astfel sa combata coruptia".

No comments:

Post a Comment