Monday, January 16, 2012

Daca alegerile au loc in noiembrie, USL organizeaza test national in iunie

Cei doi parlamentari tulceni ai Partidului Social Democrat au confirmat ca partidul pe care-l reprezinta va organiza in prima duminica a lunii iunie un test de eligibilitate privind candidatii Uniunii Social Liberale. Intentia fusese exprimata si de deputatul liberal tulcean Octavian - Marius Popa, ... parlamentarul precizand ca astazi, in cadrul Biroului Politic Central, vor fi aprobate conditiile tehnice si cadrul in care va avea loc aceasta dezbatere publica.
"In cazul in care Curtea Constitutionala a Romaniei nu va da verdict de neconstitutionalitate proiectului legii privind cuplarea alegerilor, noi (USL - n.n.) intentionam sa organizam in prima duminica a lunii iunie, atunci cand e termenul pentru alegerile locale, o consultare publica a electoratului, privitoare la propunerile noastre de candidati pentru deputati, senatori, consilii municipale sau judetene", a afirmat deputatul Horia Teodorescu, presedintele PSD Tulcea. Fata de alegerile preliminare si interne, consumate de PSD in 2004, inaintea alegerilor parlamentare din toamna aceluiasi an, la simularea din prima luna de vara a anului curent e chemat sa se pronunte intreg electoratul, indiferent de afinitati politice.
"Cei interesati, in primul rand candidatii la alegerile parlamentare, vor finanta acest plebiscit. Banuiesc ca sectiile de votare vor fi amplasate indeobste in sediile noastre teritoriale, incluzand aici PSD, PNL si PC. Beneficiile sunt multiple, unul dintre acestea fiind familiarizarea votantilor cu sase buletine de vot, de exemplu", a subliniat senatorul Trifon Belacurencu. Va fi un test de eligibilitate pentru candidatii USL.
Liderul social-democratilor tulceni a explicat, la solicitarile presei, ca acest sistem deschis de confirmare publica nu se va transforma intr-o arena in care se vor infrunta competitorii PSD, PNL si PC, intrucat USL va avea un singur candidat intr-un colegiu. Va fi, totodata, un bun prilej de verificare a capacitatii organizatorice a Uniunii Social Liberale, punandu-se la lucru si reteaua electorala comuna care, la nivelul judetului nostru, "este functionala in proportie de 60%".
De curand, presedintele PSD, Victor Ponta, afirma in legatura cu acest subiect ca la nivel national va fi stabilit "pentru fiecare functie ce numar de sustinatori trebuie sa se stranga pentru fiecare functie raportat la numarul de alegatori, cei care nu reusesc sa stranga acest numar de sustinatori, vor fi inlocuiti, urmand sa gasim un alt candidat. Insa scopul principal al acestei proceduri pe care USL o va pune in practica este acela de a
da legitimitate candidaturilor noastre, de a-i impune pe toti candidatii nostri inca din luna iunie, (...) sa testam modul in care vom lucra impreuna in cadrul USL".
Modul in care vor fi supusi validarii populare candidatii comuni va fi prezentat, ca propunere, in prima sedinta a Comitetului Executiv National al Partidului Social Democrat, iar grila definitiva de evaluare va fi adoptata dupa negocierile dintre partenerii Uniunii Social Liberale.

No comments:

Post a Comment