Wednesday, January 4, 2012

A incercat sa evadeze din penitenciar

Un tanar de 22 de ani, aflat in stare de arest preventiv in Penitenciarul Tulcea, va intra intr-un regim de detentie restrictiv, dupa ce luni a incercat sa evadeze. Potrivit unui comunicat de presa remis marti de Penitenciarul Tulcea, tanarul se afla luni intr-un grup de sapte de persoane care ben... eficia de programul de plimbare in curtea institutiei, atunci cand acesta a incercat sa evadeze. 'Persoana privata de libertate S.V., condamnat in prima instanta la executarea a sase ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, distrugere, violare de domiciliu si amenintari, a dislocat plasa de sarma, la coltul ramei gardului imprejmuitor al curtii de plimbare, reusind sa ajunga la gardul exterior al unitatii. Ignorand somatiile agentului din postul de paza, persoana privata de libertate a traversat fasia de control, escaladand gardul imprejmuitor, fiind necesara executarea unui foc de arma in plan vertical, pentru oprirea acestuia. Fiind alertati de somatii si focul de arma, trei agenti s-au deplasat la exteriorul unitatii, capturand persoana privata de libertate in imediata vecinatate a gardului imprejmuitor', se arata in comunicatul de presa semnat de directorul Penitenciarului, comisarul sef Vasile Nedelcu. Tanarul nu a opus rezistenta capturarii si a fost escortat inapoi in inchisoare, conform anchetei efectuate in acest caz, gestul tanarului fiind explicat prin faptul ca nu s-a acomodat regimului de detentie. 'Persoana care a incercat sa evadeze se afla in momentul de fata in penitenciar si in urma faptei sale i se va schimba regimul de detentie trecand la unul cu grad sporit de risc', a declarat pentru AGERPRES comisarul sef Nedelcu. Potrivit sursei, tanarul, aflat la prima sa condamnare, a fost prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Tulcea care urmeaza sa decida pedeapsa care i se va aplica acestuia.

No comments:

Post a Comment